Chişinău
1C
Cer acoperit
Umiditate: 93%
Vânt: 20km/h West
Presiunea: 1016

Hotărârea privind referendumul de reducere a numărului deputaților a fost publicată în Monitorul Oficial

sursa foto: privesc.eu

Hotărârea privind organizarea unui referendum republican în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, în data de 24 februarie 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce, anterior a fost promulgată de președintele Igor Dodon. 

Amintim că în cadrul referendumului, cetățenii vor trebui să răspundă dacă sunt sau nu de acord cu reducerea numărului de deputaţi în Legislativ, dar şi dacă sunt pentru ca poporul Republicii Moldova să poată revoca sau demite aleşii poporului care nu-şi îndeplinesc atribuţiile constituţionale.

Anunţul despre iniţiativa unui astfel de plebiscit a fost făcut de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc, în cadrul unui briefing de presă.

"Reforma politică în Republica Moldova presupune optimizarea Parlamentului și a Guvernului, transmiterea reală a controlului asupra Parlamentului în mâinile poporului, identificarea pârghiilor, prin care cetățenii să-i poată sancționa pe cei, care nu își fac treaba în timpul mandatului", a declarat Vlad Plahotniuc.

Precizăm, totodată, că cel mai recent sondaj "Vox Populi", realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, arată că 72 la sută dintre moldoveni susțin ideea democraților de a reduce numărul de parlamentari. 

sursa: hotnews.md

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.