Chişinău
1C
Cer acoperit
Umiditate: 100%
Vânt: 4km/h Variable
Presiunea: 1023

Leancă, după vizita de la Berlin: Oficialii germani au declarat că RM rămâne pe agenda priorităților politicii externe

sursa foto: Facebook / Iurie Leanca

În perioada 6 - 7 noiembrie curent, vicepremierul Iurie Leancă a efectuat o vizită de lucru în Germania.

În cadrul programului, oficialul moldovean a avut întrevederi cu consilierul pentru probleme de securitate și politică externă al Cancelarului Federal al RFG, Jan Hecker, președintele Comisiei Afaceri Europene din Bundestag, Guenter Krichbaum, vicepreședintele fracțiunii liber-democraților în Bundestag, contele Alexander von Lambsdorff, și deputata liber-democrat în Bundestag, Renata Alt, vicepreședintele grupului parlamentar de prietenie cu România, Bulgaria și Republica Moldova din Bundestag, deputatul social-democrat, Detleff Mueller, împuternicitul Guvernului Federal pentru relații cu țările CSI, Dirk Wiese, șeful Direcției Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Michael Siebert.

În cadrul discuțiilor a fost abordată o paletă largă de subiecte legate de actualitatea politică internă din Republica Moldova, printre care pregătirile pentru alegerile parlamentare din 2019 şi ultimele evoluții din dosarul transnistrean, dar și relațiile Republicii Moldova cu țările vecine, Rusia și UE.

„În cadrul vizitei la Berlin din 6-7 noiembrie, am discutat cu mai mulți oficiali germani care au declarat că Republica Moldova rămâne pe agenda priorităților politicii externe germane în sud-estul Europei.

Totodată, domniile lor au menționat că în pofida problemelor de moment cu care se confruntă Republica Moldova, țării noastre trebuie să i se ofere la un moment dat o perspectivă europeană clară”, a scris Leancă pe Facebook.

Alexander von Lambsdorff, unul din fruntașii liber-democraților germani, a afirmat, că în pofida problemelor de moment cu care se confruntă Republica Moldova, țării noastre trebuie să i se ofere la un moment dat o perspectivă europeană clară. „Republica Moldova trebuie să se bucure de același tratament ca și statele din Balcanii de Vest”, a declarat politicianul. O poziție similară a avut-o și reprezentantul social-democraților, deputatul Detleff Mueller, scrie Publika.MD.

În același timp, interlocutorii germani au evocat preocuparea Berlinului față de o serie de evoluții recente din Republica Moldova, regretând faptul că țara noastră a pierdut rolul de „fruntaș” al Parteneriatului Estic. Republica Moldova rămâne pe agenda priorităților politicii externe germane în sud-estul Europei, dar viitorul relațiilor moldo-germane și moldo-comunitare depinde de calitatea alegerilor parlamentare din 2019 și de implementarea reformelor asumate de Chișinău în cadrul Acordului de Asociere RM-UE, au punctat în unison oficialii germani.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.