Chişinău
1C
Cer acoperit
Umiditate: 100%
Vânt: 4km/h Variable
Presiunea: 1023

Opinie: Forțele de dreapta nu știu cum să folosească perioada pre-electorală, iar „filtrul” Maiei Sandu s-ar putea poziționa împotriva PAS

sursa foto: PAS

Jurnalistul și analistul politic Igor Volnițchi semnalează un haos total pe dreapta eșicherului politic. În cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Accent TV, Volnițchi spune că forțele de dreapta nu au conștientizat încă importanța viitorului scrutin parlamentar.

”Probabil, forțele de dreapta încă nu înțeleg cât de important este să folosească perioada pre-electorală în care se decid cele mai importante lucruri. Forțele de dreapta mai întâi au decis că formează un bloc din trei forțe, PAS, PPDA și PLDM, după care partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase au declarat că formează un bloc aparte, apoi din nou apar informații că PLDM va fi alături de PAS și PPDA, iar acum auzim că și PL se va alătura acestor forțe. Pe de altă parte avem șapte formațiuni unioniste care cheamă PLDM și PL la formarea unui bloc unionist, dar nici aici nu este clar ce se va întâmpla. Deci, pe dreapta este un haos total”, constată Volnițchi, citat de Timpul.MD.

În cadrul aceleiași emisiuni, jurnalistul a mai declarat că PAS și Maia Sandu ar putea ajunge victime ale propriului filtru de integritate.

 ”Cred că la un anumit moment, acest mecanism se poate poziționa împotriva PAS, dar și împotriva altor forțe proeuropene, deoarece cei care nu vor trece filtrul vor considera asta ca o insultă și vor încerca să aducă argumente că filtrul nu este corect și eficient. Asemenea mecanisme sunt foarte periculoase, ele pot genera mai multe scandaluri care vor afecta imaginea forțelor pro-europene”, a conchis Igor Volnițchi. 

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.