Chişinău
0C
Cer acoperit
Umiditate: 93%
Vânt: 4km/h NE
Presiunea: 1026

DECIZIA lui Dodon referitor la pachetul de legi privind politica bugetar-fiscală și amnistia de capital

sursa foto: presedinte.md

Președintele țării Igor Dodon anunță că va promulga pachetul de legi privind politica bugetar-fiscală și amnistia de capital. Într-o postare pe Facebook, șeful statului spune că a luat în calcul comentariile experților, mediului academic, formatorilor de opinie din  Republica Moldova, dar și ale celor de peste hotarele țării.

„Voi promulga aceste legi din următoarele considerente:

1. În esență, măsurile elaborate ar putea impulsiona dezvoltarea economică a țării, chiar dacă acestea au fost implementate prea tîrziu. O reformă întîrziată, chiar dacă conține deficiențe ce vor fi soluționate pe viitor, e mai bună decît o dezordine permanentă în domeniul de administrare bugetar-fiscală.

2. Concluzia principală care poate fi făcută este că guvernarea a înțeles greșeala pe care a făcut-o atunci cînd a renunțat la reforma din 2007 și încearcă acum să readucă corabia naufragiată a economiei moldovenești într-o albie a dezvoltării. După 10 ani, guvernanții au ajuns să aplice soluții economice pe care le-au criticat cîndva. Asta înseamnă că guvernarea învață greu, iar multe decizii importante le ia cu mare întîrziere.

3. Din cauza sistemului eronat de impozitare, din țară au plecat mii de antreprenori, ceea ce a prejudiciat grav economia țării.

4. În condițiile actuale, putem avea mai multă încredere în mediul de afaceri decît în clasa politică, de aceea mediul de afaceri trebuie stimulat și susținut.

5. În loc să acționeze inteligent și preventiv, guvernarea acum joacă rolul de pompier, încercînd să soluționeze rapid o problemă care s-a acutizat. Dar acest lucru nu o va salva de faliment electoral la alegeri”, a menționat Dodon.

„Toate aceste inițiative trebuie suplinite cu altele. Consider că acest pachet de legi constituie o bună premisă pentru reformele cu mult mai cardinale, pe care le va implementa guvernarea socialistă care va veni după alegeri.

Pentru a atinge efectul scontat, noua guvernare va promova politici eficiente de administrare fiscală, care vor contribui la capitalizarea efectelor acestei reforme, eliminarea concurenței neloiale (unii plătesc/alții nu), va fi anulat impozitul pe venitul reinvestit, modificat sistemul de impozitare a TVA în domeniul agricol, ș.a.m.d.”, a mai scris Igor Dodon.



Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.