Chişinău
2C
Cer parţial noros
Umiditate: 70%
Vânt: 20km/h NW
Presiunea: 1014

Vlad Plahotniuc: Programul Prima Casă va deveni funcțional de luna viitoare

sursa foto: captura privesc.eu

Statul ar putea achita o parte importantă din prețul apartamentelor în locul bugetarilor, pentru a-i face să rămână să lucreze în serviciul public. Anunțul a fost făcut de către liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, în cadrul briefing-ului săptămânal al formațiunii. 

Potrivit lui, Departamentul Economic al PDM, în comun cu specialiștii din Guvern, urmează să facă o analiză a modului în care, prin intermediul programului ”Prima Casă”, ar putea fi oferite facilități suplimentare pentru funcționarii publici.
”Ne dorim să găsim soluții cât mai eficiente de a-i motiva să lucreze în continuare în sistemul de stat, dar și să atragem cât mai mulți tineri în acest sector. Mă refer la achitarea de către stat a unei părți importante din prețul imobilului achiziționat. Urmează ca mărimea acestei parți, care va fi achitata de stat, s-o comunicăm după ce vor fi făcute toate evaluările”, a declarat Vlad Plahotniuc.
Vlad Plahotniuc a mai spus că proiectul ”Prima Casă” a ajuns în fază finală de elaborare, iar de luna viitoare va deveni funcțional. Potrivit lui, sondajele de opinie arată că acest proiect este așteptat de oameni. Totuși, pentru a nu lăsa loc de interpretări, Guvernul urmează să lanseze o amplă campanie de informare despre modul în care va funcționa acest proiect, cine sunt posibilii beneficiar și cum poate fi accesat acest program.
”Am propus Guvernului să aibă o comunicare activă cu băncile comerciale, astfel, încât programul să fie operațional începând cu luna martie si să reducem la maximum birocrația în implementarea lui”, a adăugat Vlad Plahotniuc.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.