Chişinău
5C
Cer în general noros
Umiditate: 70%
Vânt: 9km/h NNW
Presiunea: 1009

Ultimatum de la Vlad Plahotniuc // Miniștrii care nu iau în serios problemele cetățenilor, vor pleca

sursa foto: parlament.md

Miniștrii care nu iau în serios problemele cetățenilor vor pleca din sistem, asta deoarece până în 19 decembrie vor avea loc remanieri la Guvern. Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, după şedinţa de lucru a Partidului Democrat.

"Principalele subiecte ale ședinței săptămânale a PDM au fost dedicate discutării unor rapoarte pe care deputații și miniștrii le-au adus din teritoriu, după discuțiile cu cetățenii. S-au discutat în acest sens mai multe probleme pe care aceștia le semnalează, dar s-a discutat și despre atitudinea pe care reprezentanții PDM trebuie sa o aibă pentru rezolvarea operativa a acestor probleme. 

În acest sens, președintele PDMVlad Plahotniuc, a anunțat în ședința săptămânală, că împreună cu premierul ţării au stabilit ca până la jumătatea lunii decembrie să fie finalizată evaluarea activității miniștrilor, având în vedere că pentru acea perioadă se preconizează să aibă loc o remaniere a Guvernului", a subliniat Gămurari.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PDM a precizat că criteriul de baza al acestei evaluări este modul în care fiecare reprezentant PDM sau delegat de partid în ininstituţiile statului a reușit să își sincronizeze agenda de lucru cu problemele semnalate de cetățeni și gradul de rezolvare a acestor probleme.

"Pentru o mai mare claritate s-a insistat din nou în ședință de astăzi pe explicarea cât mai clară a așteptărilor pe care cetățenii le au de la instituțiile statului, dar și așteptările pe care PDM le are de la reprezentanții pe care i-a delegat la conducerea instituțiilor", a declarat Gămurari.

sursa: publika.md


Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.