Chişinău
8C
Cer în general noros
Umiditate: 81%
Vânt: 18km/h NNW
Presiunea: 1006

Studiu // Partidele parlamentare și extra-parlamentare susțin votul uninominal

sursa foto: privesc.eu

Revizuirea sistemului electoral prin adoptarea unui sistem uninominal sau mixt este susținut și de inițiativele partidelor parlamentare și extra-parlamentare de diferite orientări politice, susține șeful Direcției Informațional-Analitice din cadrul Parlamentului, Victor Rusu.

În cadrul dezbaterilor publice care se desfășoară la Parlament, Victor Rusu a prezentat un studiu privind revizuirea sistemului electoral, bazat pe sondajele exercitate de organizațiile non-guvernamentale și asociațiile specializate în acest domeniu. El a adus ca exemplu cifrele din sondajele IMAS, unde 51% din moldoveni optează pentru sistemul uninominal și majoritatea consideră că acest sistem oferă șanse egale tuturor. De asemenea, Rusu a făcut trimitere și la sondajul Promo-Lex, unde 32% din respondenți susțin modificarea sistemului actual prin introducerea votului uninominal, iar 21% sunt pentru introducerea unui sistem mixt de vot, citează Moldova.org.

Totodată, el a prezentat și o analiză a platformelor electorale a mai multor partide politice, în care se regăsește schimbarea sistemului actual în unul uninominal sau mixt. El a adus ca exemplu platformele electorale ale PSRM, Uniunea Centristă din Moldova, Partidul European, PLDM, Partidul Popular, PAD.

Sursa amintește că, pe 13 decembrie 2016, Curtea Constituțională i-a cerut parlamentului să înlătură mai multe carențe și deficiențe legislative legate de alegeri. Printre acestea sunt și procedurile de vot peste hotare, organizarea secțiilor, etc, pe care Parlamentul este obligat să le îndeplinească.

Amintim că la Parlament au loc, astăzi, dezbateri privind reforma sistemului electoral, inițiativa parlamentară privind sistemul uninominal, revizuirea și modificarea Codului electoral și a legislației conexe. 


Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.