C
Umiditate:
Vânt: km/h
Presiunea:

Boeing prăbuşit duminică în Etiopia | Cutia neagră a avionului a fost recuperată

sursa foto: nytimes.com

Autorităţile au recuperat luni dimineaţă cutia neagră a aeronavei Boeing 737 MAX 8, a companiei aeriene Ethiopian Airlines, prăbuşită duminică în apropierea oraşului Bishoftu din Etiopia, relatează Reuters. Toate cele 157 de persoane aflate la bordul aeronavei Ethiopian Airlines, care se îndrepta spre Nairobi, au murit.

Avionul, aflat pe rută spre capitala Kenyei, a pierdut contactul la ora 8.44 dimineaţa, la doar şase minute după ce a decolat din Addis Ababa.
 
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că există 32 de naţionalităţi diferite în rândul victimelor.
 
 
 
Ethiopian Airlines s-a alăturat mai multor companii aeriene din China şi Insulele Cayman în suspendarea avionelor de tip Boeing 737 Max 8, după accidentul aviatic în care au murit 157 de persoane, transmite The Guardian.
 
 
Dezastrul aviatic petrecut duminică este al doilea incident din ultimile patru luni în care este implicată o astfel de aeronavă. În octombrie 2018, un avion al companiei Lion Air s-a prăbuşit în mare, în apropierea capitalei indoneziene Jakarta. La bord se aflau 189 de persoane şi nu a existat niciun supravieţuitor.

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.