Chişinău
-4C
Cer acoperit
Umiditate: 74%
Vânt: 20km/h North
Presiunea: 1037

Ministrul Finanțelor: Erorile comise de contabili la calcularea salariilor bugetarilor vor fi corectate în zilele următoare

sursa foto: today.md

Salariile majorate au fost achitate în toate instituțiile din Capitală, unde contabilii au dat dovadă profesionalism. Este concluzia de bază la care au ajuns inspectorii Inspecției Financiare a corectitudinii calculării salariilor pe luna decembrie 2018.

”Deci, se poate. Multumesc functionarilor din institutiile respective pentru efort si dedicatie!”, a scris ministrul Finanțelor Ion Chicu, într-o postare pe Facebook.

În același timp, notează Ion Chicu, pentru o bună parte din angajații instituțiilor bugetare din Chișinău, funcționarii responsabili de calcularea și achitarea salariilor au admis erori.

”În urma acestor erori, mulți oameni au primit salarii mai mici decât prevede legislația. Sper colegii să-si repare erorile cât mai rapid, iar angajații bugetari din municipiu să-și primeasca sporurile/diferențele în zilele următoare”, a mai scris Ion Chicu.

Oficialul a mai spus că Inspecția Financiară verifică de astazi în toate raioanele tării corectitudinea achitării salariilor „pe nou”. Totodată, anunță Ion Chicu, Ministerul Finantelor va continua să acorde suportul metodologic tuturor instituțiilor pentru calcularea corectă a salariilor conform Legii 270.

Anterior, și premierul Pavel Filip a făcut un apel către toate instituțiile din subordine să dea dovadă de mai multă responsabilitate în problema achitării salariilor. 

„Cu părere de rău, din cauză contabililor și șefilor de instituții, care au preferat să se odihnească în loc să muncească, 10%  din bugetari își vor ridica salariul până la sfârșitul lunii”, a declarat Filip, la mijllocul lunii ianuarie.

Sursa: Hotnews.md

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.