C
Umiditate:
Vânt: km/h
Presiunea:

Despre cum primarul Chirica şi consilierii locali bagă în altar, pe uşa din dos, tot felul de dubioşi tărcaţi

sursa foto: agora.md

Sînteţi adînc recunoscători pentru lucrurile nemaipomenite pe care le-a făcut, în beneficiul ieşenilor, Andrei Năstase ? Aşa-i că simţiţi, din plin, efectul faptelor incredibil de pozitive cu care i-a copleşit pe ieşeni Laura Hant ?

Cum, nu ştiţi cine e Andrei Năstase ? Nu, nu e băiatul ex-premierului şi puşcăriaşului Adrian Năstase. N-aţi auzit de Laura Hant ? Nţ, nu e nora cumetrei strănepoatei filosofului Kant. Vai, nimic nu ştiţi … Habar n-aveţi de două personalităţi mega-importante pentru Iaşi, care au fost propuse să devină ” cetăţean de onoare al Iaşului „. Şi chiar au devenit, pare-se.

De fapt, aveţi dreptate. Din punctul de vedere al meritelor faţă de oraşul Iaşi şi față de ieşeni, Andrei Năstase şi Laura Hant sînt aproape nişte nimeni cu franjuri. Mă rog, aş putea să spun că sînt nişte nimeni cu franjuri în general, dar n-o să spun asta ( mai întîi fiindcă mi-am propus să fiu cît mai zen, în ultima vreme, iar apoi fiindcă cei doi ar putea fi nişte părinţi de treabă ori nişte bucătari foarte pricepuţi ).

Da’ chiar, cine sînt ăştia doi, Andrei Năstase & Laura Hant, căftăniţii primarului Chirica şi ai oilor / berbecilor / viţeilor / junincilor din Consiliul Local Iași ?

Andrei Năstase e un fost procuror de la Chişinău, cununat de un milionar pe care l-a anchetat, devenit apoi avocat al inculpatului-nănaş, la pachet cu un alt milionar inculpat. După ce ambii milionari-inculpaţi au fost condamnaţi la ani grei de închisoare, pentru furtul unor milioane din averea statului, şi au fugit din ţară, Andrei Năstase a devenit trompeta politică a milionarilor-infractori şi un aprig luptător contra mafiei. Luptă în care s-a aliat, public, cu două marionete pro-Moscova : Igor Dodon, actualul preşedinte socialist al Republicii Moldova, şi Renato Usatîi, un cvasi-interlop condamnat penal şi refugiat în Rusia, de unde face jocurile Kremlinului. Iar toate astea sînt fapte publice, ultra-cunoscute, nu vorbe de doi lei, spuse în Consiliul Local Iași.

De ce primarul Chirica, ajutat de voturile plăvanilor liberali & pesedişti. a împins în altar un dubios ca Andrei Năstase ? Simplu : în Republica Moldova vor fi în curînd alegeri parlamentare, iar Andrei Năstase e unul dintre liderii opoziţiei. Opoziţie care, ne spun cunoscătorii, luptă cu mafia de la putere, controlată de miliardarul Plahotniuc.

Ce nu ne spun patrioţii lui Chirica e că naşul lui Andrei Năstase, cel condamnat şi fugit din ţară, a fost tovarăş de mafie cu oligarhul aflat acum la putere, pînă cînd nu s-au mai înţeles de la împărţirea prăzii. Aşa că mafiotul mai tare a cîştigat meciul, iar mafioţii mai mici au fugit. A rămas doar trompeta lor, cetăţeanul de onoare al Iaşului Andrei Năstase.

Ştiu că am mai scris despre asta, dar degeaba, plăvanii liberali & pesedişti au acelaşi buton de comandă ca şi piticul primărez Chirica : patrioţii inteligenși cu grade discrete, care îi zîmbesc şi oligarhului Plahotniuc, şi trompetei anti-oligarhice Năstase. Dar fără nici un folos pentru prostimea de pe ambele maluri ale Prutului.

Aaa, cine-i Laura Hant ? O tanti care-a plantat la Viena un tei cu aromă de SIE, la braţ cu piticul trombonist Mihai Chirica. Nu-i de-ajuns ? Păi, ce, credeaţi că plantează cine vrea, ce vrea, unde vrea ?

Fiţi mîndri, deci, că avem ca-cetăţeni de onoare ai Iaşului doi bravi rrrromîni, plini de aromă patriotică. Aromă identic naturală, desigur. Ca a vodcii din petrol. Petrol din Marea Neagră, cum altfel …

autor: Lucian Postu / 7iasi.ro

Chișinău, Republica Moldova
Miron Costin 13/7

Telefon: +373 060903311

Email: [email protected]

Click Me

Contact

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Today.md.