Gherciu: În acest an, s-a însămânțat cu 100 mii de ha de grâu de toamnă mai puțin

În această toamnă, au fost însămânțate doar 200 de mii de hectare de grâu, cu 100 de mii mai puțin, decât de obicei. Anunțul a fost făcut de către ministrul Agriculturii, Viorel Gherciu, în cadrul unei conferințe de presă.

„Din suprafețele care de obicei se însămânțau cu grâu de toamnă de peste 300 de mii de hectare, cu părere de rău în acest an au fost însămânțate în jur de 200 de mii de hectare și din cauza insuficienții umidității sunt în stare proastă, probabil vor fi reînsămânțate, ceea ce va duce la cheltuieli suplimentare. Din aceste considerente, ministerul Agriculturii va continua intens discuțiile cu donatorii, cu ministerul Finanțelor, ca să identificăm resurse financiare necesare ca să atragem investiții pentru reabilitatea sectorului de irigare”, a declarat ministrul.

Amintim că în anul 2021, Republica Moldova a înregistrat un record la recolta de grâu de 1,5 milioane de tone de grâu.