Igor Dodon a invitat o delegație a „Edinaya Rossiya” să participe la Congresul PSRM

O delegație a deputaților PSRM, condusă de Igor Dodon, a avut, luni, la Moscova, o întrevedere cu reprezentanții Partidului ”Edinaya Rossiya”.
Potrivit unui comunicat plasat pe site-ul oficial al formațiunii ruse, părțile au discutat despre implementarea prevederilor Acordului de cooperare dintre cele două partide, semnat în iunie 2017.

Igor Dodon a felicitat Partidul ”Edinaya Rossiya” cu victoria obținută la alegerile parlamentare din septembrie. Liderul socialiștilor a menționat că acest rezultat este important nu doar din perspectiva Acordului de cooperare dintre cele două formațiuni, dar și pentru că un partid proprezidențial a obținut majoritatea sufragiilor.

Părțile s-au înțeles asupra intensificării dialogului între partide, dar și în domeniul umanitar.

Igor Dodon a invitat delegația ”Edinaya Rossiya” să participe la Congresul PSRM, care va avea loc în luna decembrie la Chișinău.