Moldovenii, amenințați că pot fi deconectați de la gaz, dacă nu fac economii

Cetățenii sunt avertizați de către distribuitorii de gaze naturale, că pot fi deconectați de la rețea fără preaviz în cazul în care nu vor face economii la consum. O astfel de informare a fost transmisă și în localitatea Chetrosu din raionul Anenii Noi.

Furnizorul, Ialoveni Gaz, își motivează decizia prin faptul că Guvernul a instituit starea de alertă pe piața gazelor naturale.

Întrebată despre aceste avertizări, premierul Natalia Gavrilița a declarat că cetățenii trebuie să consume gaz cu bun-simț.