Discursul lui Vlad Batrîncea la APCE: Nu trebuie să admitem răspândirea discursului de ură și dezumanizarea oponenților, alegerile trebuie să se bazeze pe dezbateri și concurența platformelor

Membrul Delegației parlamentare la APCE, vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, a vorbit la sesiunea de toamnă a APCE despre importanța respectării statului de drept în Republica Moldova, despre necesitatea asigurării în continuare a unor alegeri libere și corecte, despre libertatea de exprimare și despre neadmiterea răspândirii discursului de ură.

Socialistul a mulțumit observatorilor APCE pentru obiectivitatea raportului cu privire la desfășurarea și organizarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, prezentat de Stefan Schennach.

La baza acestui raport stau fapte concrete. Domnul Schennach împreună cu colegii săi a avut posibilitate să monitorizeze scrutinul din Moldova. În primul rând, raportul evidențiază că alegerile în Moldova au fost deschise, la care au participat un număr mare de concurenți electorali. Potrivit raportului, pentru prima dată în istoria țării, CEC nu a favorizat niciun candidat. Tot în premieră, niciun participant la alegeri nu a fost supus persecuțiilor și nu a fost limitat în a participa la scrutin, iar alegerile au fost reprezentative”, a spus deputatul.

Vicepreședintele Parlamentului a mai remarcat că în raportul APCE s-a menționat și despre profesionalismul CEC.

„Este foarte important ca această atitudine să fie demonstrată de CEC și la următoarele alegeri. Din păcate, însă, ultimele evenimente demonstrează tendința de a schimba componența CEC exclusiv cu membrii unui singur partid. De menționat, că din motive subiective, candidații propuși de opoziție la CEC nu au fost susținuți”, a menționat Batrîncea.

Membrul Delegației parlamentare la APCE a mai declarat că în continuare important ca să fie asigurată libertatea de exprimare în mass media.

„Astăzi asistăm la tentativa de a impune un mecanism ce ar permite controlul politic al Consiliului Audiovizualului. Este important ca și la scrutinele următoare cetățenii să se poată informa din mai multe surse și ca toată mass media să fie tratată în condiții egale. În aceste zile în Moldova am fost martorii implicării unei televiziuni într-un amplu scandal de corupție, televiziune care era considerată independentă. Aceasta ne vorbește despre slăbiciunile umane și despre faptul că trebuie să fie asigurat un mecanism real și pe picior de egalitate pentru toți, fără limitări, fără discurs de ură și fără ca să divizăm cetățenii în ai noștri și ai voștri”, a declarat deputatul PSRM.

Vlad Batrîncea a vorbit cu regret despre faptul că în campania pentru alegerile parlamentare anticipate, unii concurenți au avut un mesaj prin de ură, speculații, manipulări și minciuni.

Domnul Schennach a menționat în raport că observatorii au verificat cele mai răspândite speculații, care s-au dovedit fără o bază factologică. De aceea, noi trebuie să nu admitem răspândirea speculațiilor și să nu admitem discursul de ură și dezumanizarea oponenților. Alegerile trebuie să se bazeze pe dezbateri și concurența platformelor”, a mai spus Batrîncea în discursul rostit la Strasbourg.