Ceban, despre strategia anticorupție elaborată de Primăria Chișinău!

ibanet.org

La strategia anticorupție elaborată de Primăria Chișinău se lucrează intens. Potrivit primarului general Ion Ceban, acum se lucrează cu implicarea PNUD Moldova.

„Astfel, PNUD Moldova a contractat un grup de experți din cadrul Centrului de analiză și prevenire a corupție în vederea elaborării Planului local anticorupție pentru APL Chișinău. Dezvoltarea climatului de integritate, a responsabilității, transparenței și rezistenței la riscurile de corupție ale agenților publici din cadrul autorităților administrației publice locale și aleșilor locali este un domeniul strategic pentru Primăria Chișinău.

Pe parcursul săptămânii trecute, experții CAPC, au organizat sesiuni de interviuri pentru direcțiile generale din cadrul Primăriei. Experții își propun ca până la sfârșitul săptămânii curente să prezinte draftul final al planului local anticorupție”, a declarat acesta.

Până la sfârșitul lunii octombrie urmează a fi prezentat draftul proiectul-plan anticorupție.

„Pe parcursul lunii noiembrie ne propunem să avem dezbateri și consultări publice, avizarea de către CNA iar la sfârșitul anului să-l propunem spre avizare la CMC”, a conchis ediliul.