Parcarea publică municipală din strada Ismail 27 a fost amenajată | FOTO

Parcarea publică municipală din str. Ismail 27 a fost amenajată. Anunțul a fost făcut de edilul capitalei, care a menționat că anterior, terenul era deținut ilegal de persoane private.

Astăzi a fost aplicat marcajul rutier, urmând să fie amenajat şi spaţiul verde. Amintesc, pe parcursul mai multor ani, terenul era ilegal deținut într-o stare deplorabilă chiar în centrul orașului, Acum locuitorii capitalei care vor ajunge la intersecţia str. Ismail cu bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, vor avea unde să parcheze maşina. Acolo sunt disponibile circa 80 de locuri de parcare”, a declarat Ceban.

De asemenea, teritoriul parcării publice a fost asfaltat şi a fost instalat sistemul de iluminare. În context, edilul a precizat că pe teritoriu există o porțiune de teren, oferită anterior în arendă, situația urmând a fi examinată de organele abilitate.

„Precizez: Pe teritoriul acestei parcări publice se află o porţiune de teren care a fost dată în arendă pentru zeci de ani înainte. Cazul va fi examinat, acolo urmau să fie încă câteva locuri de parcare amenajate. Vom continua să amenajăm şi alte parcări publice, in toate sectoarele capitalei!”, a conchis Ceban.