Mai multe gherete din sectorul Râșcani, evacuate. Ceban: Nu avem nevoie de baruri în stații

În sectorul Râşcani al capitalei a început procesul de evacuare a gheretelor unde se comercializau ilicit produse alcoolice. Potrivit primarului general Ion Ceban, agentul economic a demolat și a evacuat, astăzi, benevol unitatea de comerț.

Acţiunile vin în urma solicitării pe care Ion Ceban le-a făcut, de a evacua gheretele, inclusiv din staţiile de aşteptare a transportului public, unde se comercializează ilegal alcool, inclusiv bere.

„Noi nu avem nevoie de baruri în staţiile de aşteptare şi nici în preajma instituţiilor de învăţământ. Nu suntem împotriva activităţii economice, inclusiv în staţii, doar că acestea trebuie să arate decent fără publicitate abundentă. Totodată, cele 87 de gherete din sectoare unde sunt prestate servicii de reparaţie a hainelor şi încălţămintei sau confecţionare a cheilor, vor rămâne să activeze în curţile de blocuri.

La fel, vom revedea mecanismul de activitate a vulcanizărilor care au rămas neevacuate. Cel mai probabil vom revedea aspectul acestor unităţi de prestare a serviciilor, deoarece mulţi agenţi economici şi-au extins activitatea pe spaţiul public, iar aspectul acestora lasă mult de dorit”, a precizat edilul.

Între timp, comisia de licitaţie privind amplasarea gheretelor în capitală, a stabilit pentru 26 februarie, curent, desfăşurarea celei de-a patra licitație, unde vor fi propuse 20 de locaţii.

Ulterior, toate loturile care au fost adjudecate dar pentru care nu s-a achitat, vor fi scoase la a cincea licitaţie publică.

Totodată, vor fi stabilite şi noi amplasamente pentru comercializarea florilor şi a presei, care vor fi votate în CMC.