Un jurnalist acuză presa Maiei Sandu că închide ochii la diploma falsă a Alei Nemerenco: … s-a pricopsit fix ca Gaburici, pe blat

msmps.md

Jurnalistul Nicolae Federiuc acuză presa afiliată Maiei Sandu că închide ochii la subiectul diplomei false a Alei Nemerenco. Federiuc a făcut o paralelă cu cazul Gaburici, când aceleași instituții media au declanșat o campanie mediatică fără precedent împotriva premierului.

Când Maia Sandu era ministru al Educației, presa independentă și liberă… de prejudecăți a fost zguduită, cutremurată, șocată de faptul că un prim-ministru, pe nume Chiril Gaburici, ar fi obținut prin mișmașuri o diplomă de studii. Mamă, ce scandal a fost atunci! Iar Maia Sandu, chit că, formal, era parte din echipa proscrisului, a făcut front comun cu dușmanii lui și i-a băgat elegant un cuțit de bucătărie în spate. După câțiva ani, când Maia a urcat cu două trepte mai sus, adică a obținut și mai multă putere și, bineînțeles, pârghii de a influența lucrurile, se constată că un alt ștab (ștabă, mai exact) din echipa ei, pe nume Ala Nemerenco, a comis același păcat, adică s-a pricopsit cu o diplomă de studii fix ca Gaburici, pe blat. De data asta însă, presa liberă de… prejudecăți n-a mai fost impresionată. Exact ca Maia, care n-a văzut, de data asta, nicio problemă. Mai mult, și-a luat colega cu diplomă fake cu ea la Președinție și a mai și băgat-o și în Consiliul Suprem de Securitate. Acum stau și mă gândesc, vorba lui Buraga: ce a fost asta? Cine-i prostul, presa ”liberă”, Maia, noi sau… Gaburici?! Cred că noi și Gaburici. Pentru că le-am dat crezare”, a scris Federiuc pe Facebook.