Ceban: Mi-a plăcut un comentariu – cei din mass-media care se odihnesc prin Maldive, comentează activitatea primarului care se odihnește în Egipt

Primarul general Ion Ceban spune că în 2020 a dedicat mai mult timp Primăriei Chișinău, decât propriei sale familii. Edilul afirmă că nu a avut sâmbătă liberă, iar în 80 la sută din cazuri ziua de muncă o începea la 5 dimineața și o termină la ora 22:00. Aceste declarații au fost făcute în contextul criticilor apărute în presă, cu privire la vacanța pe care a avut-o în Egipt.

„Știți că am fost într-un concediu de câteva zile, dar am fost conectat și am comunicat cu fiecare dintre dvs. Și vreau să anunț toată lumea că pe parcurs voi mai avea zile de concediu când voi merge cu familia pentru a petrece timpul, dar asta nu înseamnă că lucrurile în oraș nu au lucrat și chiar vreau să vă spun mulțumesc pentru munca depusă. Pe parcursul anului 2020 cred că nu a existat sâmbătă când nu am fost la muncă. Chiar dacă nu mă aflu fizic la locul de muncă, am fost pe fir mereu”, a punctat Ceban.

Edilul a subliniat că nu cere să fie iubit. „Sunt dintre cei care intenționat toarnă „zoi” în capul meu, dar eu nu vreau și nici nu cer să mă iubească, eu spun că voi continua să muncesc în acest oraș, pentru acest oraș și pentru oameni. Mi-a plăcut un comentariu, care a spus că cei din mass-media care se odihnesc prin Maldive, comentează activitatea primarului care se odihnește în Egipt”, a precizat acesta.

Primarul spune că este mult de muncit, întrucât sunt proiecte mari, ambițioase pentru acest an și în curând după ce vor fi realizate toate procedurile de planificare, va fi făcută public toată informația, astfel ca și oamenii să cunoască concret proiectele pe fiecare sector, începutul și finalizarea lucrărilor.