13 771 de familii defavorizate din mun. Chișinău vor beneficia de suport din partea Primăriei

Vești bune din partea primarului general Ion Ceban! Pentru luna decembrie, 13 771 de familii defavorizate din municipiul Chișinău vor beneficia de suport din partea Primăriei.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul punctează că dintre acestea, 2693 de familii vor beneficia de ajutor social, în sumă totală de 1,6 mil. lei, iar alte 11 078 de familii vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului, în sumă de 5,7 mil. lei.

Datele sunt verificate de către comisiile din sectoare, după care vor fi transmise spre achitare. Pentru lunile trecute vor fi efectuate recalculări. Important! Zeci de mii de chișinăuieni vor primi compensații la serviciile comunale și resursele energetice, fără a bate la ușile funcționarilor.
Persoanele care au primit până anul trecut compensaţii nu mai trebuie să trimită repetat cereri pentru a solicita acest serviciu. Doar persoanele care sunt introduse din acest an în sistemul de plăți. Am insistat ca persoanele defavorizate din municipiu să poată beneficia de compensații de 40 % din costul facturii în sezonul încălzire 2020 – 2021 și fără depunerea cererii
”, a declarat edilul.

Ceban spune că banii vor fi transferați direct pe contul întreprinderilor prestatoare de servicii:

„- Încălzire centralizată – 40 % lunar din suma calculată conform tarifului în vigoare pentru energia termică;

  • Aprovizionare cu apă caldă (pentru agent termic) – 40 la sută lunar din suma calculată conform tarifului în vigoare pentru energia termică;
  • Aprovizionare cu gaze naturale, energie electrică, lemne şi cărbune, folosite pentru încălzire – 500 lei lunar per familie;
  • Aprovizionare cu gaze naturale, energie electrică, lemne şi cărbune, folosite pentru încălzire de către pensionarii solitari – 1000 lei lunar”, a conchis acesta.

Beneficiari ai compensațiilor sunt familiile a căror venituri pe ultimele 12 luni sunt mai mici de 3000 lei/lună pentru fiecare persoană, precum și familiile tinere (cu vârsta de până la 35 de ani), cu venituri mediu global lunar de până la 5000 lei.

Pentru compensarea cheltuielilor pentru serviciile comunale și resursele energetice persoanelor defavorizate din municipiul Chișinău, sunt bugetate în sumă de 80 de milioane de lei.