Pe 9 decembrie va avea loc a doua licitație cu privire la amplasare gheretelor în capitală

chisinau.md

După ce astăzi a avut loc prima licitație, cea de-a doua licitație pentru obținerea locurilor de amplasare a gheretelor în capitală, ținând cont de noul regulament aprobat în acest sens, se va desfășura în data de 9 decembrie, curent, fiind scoase la licitație alte 15 loturi. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ceban spune că va insista și în continuare ca loturile de teren, locurile pentru amplasarea gheretelor, publicitatea stradală, dar și alte bunuri ale capitalei să fie vândute prin licitații, transparent și corect.

Banii trebuie să ajungă în bugetul orașului pentru a fi utilizați la dezvoltarea acestuia, și nu în buzunarele unor persoane”, spune Ceban.

Amintim că Primăria Chișinău va avea de câștiga 20 milioane 205 mii lei pentru amplasarea a 11 gherete în parcurile din capitală din cele 15 loturi scoase astăzi la prima licitație.

Banii vor fi utilizați pentru îmbunătățirea infrastructurii orașului.