Maia Sandu a fost favorizată, la prezidențiale, de presă și de politicienii din străinătate, susține Corneliu Furculiță

Liderul fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, susține că la alegerile prezidențiale din noiembrie contracandidații lui Igor Dodon nu au avut un mesaj bazat pe propuneri concrete pentru cetățeni și țară, ci pe critica adusă actualului președinte.

Deputatul a declarat, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, că este pentru prima dată în istoria independenței Republicii Moldova, când, contrar legii naționale, reprezentantul opoziției este susținut de politicieni străini și are cel mai mare buget electoral.

Pentru prima dată, reprezentantul opoziției a avut cu mult mai multe resurse financiare și mediatice, susținere mai mult sau mai puțin legală din partea unor factori din străinătate. Chiar și în poziționare juridică, contracandidații au fost favorizați în comparație cu președintele țării, pentru că el era restricționat în activitățile sale electorale. Am observat că majoritatea candidaților practic nu au făcut campanie electorală în scopul de ași promova ideile, mai mult a fost o campanie de a-l critica pe Igor Dodon”, a declarat Furculiță.

Liderul fracțiunii PSRM în Parlament a mai menționat că situația pandemică, criza economică și seceta au generat nemulțumiri care au fost îndreptate contra guvernării.