Dodon: Guvernul face tot posibilul pentru a ajuta agricultorii, care au înregistrat pierderi la culturile cerealiere de grupa a 2-a

simbol

Guvernul va identifica soluții pentru a compensa pierderile înregistrate de agricultori și la culturile cerealiere din grupa a II-a. Asigurările au fost date de Igor Dodon, care a discutat personal cu agricultorii din Leova și Cantemir, care au protestat săptămâna aceasta.

Am avut o discuție foarte bună, care de altfel nu era planificată, fără presă, unde agricultorii au venit cu propuneri. Îi înțeleg pentru că grupa a doua a ars tot, mai ales zona de centru și sud, e vorba de floarea soarelui și porumb. Înțeleg foarte bine poziția lor pentru că ei trebuie să achite cheltuielile pentru motorină, semințe. Facem tot posibilul să găsim o soluție. Guvernul, domnul Chicu, caută soluții cum să ajutăm”, a declarat Dodon în timpul emisiunii de vineri.

Igor Dodon susține că una din formule ar fi alocarea motorinei pentru lucrările de toamnă. La un hectar de teren trebuie în jur de 20-30 de litri de motorină. De asemenea, Dodon susține că va fi identificat o soluție și pentru datoriile pe care le au agricultorii față de agenții economici de la care au luat în primăvară semințe și motorină.

„Am ajutat agricultura. Este un record în acest an cu o mulțime de probleme când am ajutat cu așa sume. Nimeni nu a făcut acest lucru în 29 de ani de independență, dar Guvernul Chicu a găsit posibilitate”, a declarat Dodon.

În același timp, Igor Dodon a atras atenția liderilor agricoli să fie corecți și să-și onoreze obligațiunile față de persoanele de la care au luat terenurile agricole în arendă.

Amintim, în acest an în premieră Fondul de subvenționare în agricultură a fost de 1,2 miliarde de lei. Suplimentar, Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru achitarea compensațiilor la pierderile suportate la culturile cerealiere din prima grupă.