Procuratura a lărgit aria statelor în care a expediat cereri cu solicitarea de extrădare a lui Plahotniuc

Procuratura Generală a Republicii Moldova a lărgit aria statelor în care a expediat cereri cu solicitarea de extrădare a cetățeanului Vladimir Plahotniuc. Alexandr Stoianoglo a anunțat, în cadrul unei conferințe, că pe lângă SUA și Turcia, organul de urmărire penală a făcut acest demers și autorităților din Cipru și Arabia Saudită.

Până acum nu am primit niciun răspuns de la autoritățile din Turcia, dar pot să vă spun, în premieră, că Procuratura Generală a expediat cereri de extrădare a domnului Plahotniuc și din Cipru, și Arabia Saudită. Până acum avem doar răspunsuri din Arabia Saudită că domnul Plahotniuc nu a traversat hotarele Arabiei Saudite. Suntem în așteptare”, a declarat procurorul.

Igor Dodon a declarat, într-un interviu pentru presa de la Chișinău, că Vladimir Plahotniuc nu va putea fugi toată viața dintr-o țară în alta și mai devreme sau mai târziu va fi găsit și adus acasă pentru a răspunde în fața legii.

Vladimir Plahotniuc este acuzat de procurori în dosarul fraudei bancare. Potrivit organului de urmărire penală, Plahotniuc este unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului.