Căile de acces funcționale către secțiile de votare destinate alegătorilor din regiunea transnistreană

privesc.eu

Biroul Politici de Reintegrare aduce la cunoștința autorităților publice locale și a persoanelor interesate lista căilor de acces disponibile către localitățile în care vor fi deschise secții de votare pentru cetățenii Republicii Moldova din regiunea transnistreană.

Amintim, că pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent, vor fi deschise 42 de secții de votare în 22 de localități de pe malul drept al Nistrului și din raionul Dubăsari, destinate pentru cetățenii cu drept de vot, domiciliați în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și mun. Bender.

Pentru a asigura libera circulație a cetățenilor în ziua scrutinului electoral, cu respectarea tuturor cerințelor sanitar-epidemiologice în vigoare, au fost remise demersurile necesare prin canalul de comunicare al reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului și a Comisiei Unificate de Control, precum și a fost solicitată implicarea activă și productivă în acest sens din partea Misiunii OSCE în Republica Moldova.

Urmare a mai multor restricții impuse de către Tiraspol sub motivul gestionării situației pandemice și a faptului că nu toate căile de acces peste râul Nistru și prin Zona de Securitate sunt funcționale, Biroul și delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, au verificat situația de pe teren și au comunicat autorităților publice locale lista de drumuri și căile de comunicații ce pot fi utilizate în ziua scrutinului electoral, iar funcționalitatea acestora va fi evaluată la fiecare două săptămâni cu sprijinul Misiunii OSCE în Republica Moldova, cu informarea ulterioară despre eventuale evoluții marcate în acest sens.

Reiterăm că aceste măsuri sunt realizate în contextul în care Biroul Politici de Reintegrare și delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, au primit responsabilități suplimentare ce țin de asigurarea desfășurării în bune condiții a alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, în corespundere cu Hotărârea CEC nr.4124 din 25 august curent.

Lista drumurilor/căilor de acces funcționale este prezentată mai jos:
Oraşul Anenii Noi – R2 Chișinău – Bender / M5;
Comuna Calfa –  R2 Chişinău – Bender/ M5;
Satul Gura Bâcului – podul peste Nistru Bâcioc – Gura Bâcului (M5);
Satul Hârbovăț – L476 R2 drumul de acces;
Satul Varniţa – L475 drumul de acces Varnița – Gura Bâcului;
Oraşul Căuşeni – R26 Bender – Căuşeni / G113 Copanca – Plop-Știubei – Căușeni;
Satul Chircăieşti – trecerea cu bacul (Tiraspol – Chiţcani – Chircăieşti) / L569 Bender – Chircăiești – R26;
Satul Copanca – drumul de acces G113 (Bender – Chiţcani – Căușeni) / L581 trecerea cu bacul (Slobozia-Cremenciug-Copanca);
Satul Fârlădeni – L568 G110 – drumul de acces spre s. Fârlădeni / L568.1 Bender – Gâsca;
Satul Hagimus – R26 Bender – Căuşeni;
Oraşul Criuleni –  M1 podul de peste r. Nistru lângă or. Dubăsari (s. Lunga) / R 5 podul de peste r. Nistru lângă or. Vadul lui Vodă;
Comuna Cocieri – L423 M4 – Dubăsari – Cocieri – Roghi – М4;
Comuna Coşniţa – R5 M5 – Vadul lui Vodă / M4;
Satul Doroțcaia –L 429  L 363 Hârtop – Doroțcaia;
Comuna Molovata Nouă – L 428 trecerea cu bacul Molovata – Molovata Nouă / L423 M4 – Dubăsari – Cocieri – Roghi – М4;
Satul Ustia – Barajul Hidrocentralei de la Dubăsari (pietonal);
Satul Sănătăuca – podul de peste r. Nistru Camenca – Sănătăuca;
Oraşul Rezina – podul de peste r. Nistru Râbnița – Rezina;
Oraşul Ştefan Vodă – podul peste r. Nistru Răscăeți – Hlinaia;
Comuna Răscăieți – podul peste r. Nistru Răscăeţi –  Hlinaia.

sursa: dubasari.md