Renumitul doctor Eva Gudumac spune de ce îl va susține pe Igor Dodon la alegeri | VIDEO

Renumitul doctor, specialist în chirurgie pediatrică Eva Gudumac îl susține la alegerile prezidențiale din acest an pe Igor Dodon.

Medicul a explicat că specialiștii din domeniul sănătății mereu și-au dorit ca cei care stau la cârma țării să înțeleagă că, fără sănătate și educație, nu poate exista o bunăstare a poporului.

Igor Dodon este cel care, în calitatea sa de Președinte, a pus aceste științe în capul mesei. Este cel care a înțeles că, dacă este educație și sănătate, va fi economie, va fi cultură, va fi o prosperare a poporului și a țării.

De asemenea, atitudinea lui Igor Dodon față de medici. Pentru prima dată, în aproape 50 de ani de când activez, am văzut cum un Președinte al țării se străduie să le mulțumească medicilor pentru toată munca lor, iar noi astfel am văzut că avem susținere și apreciere. O astfel de persoană, care ajută oamenii, îi înțelege și este printre ei, este o persoană din popor și pentru popor”, a declarat Eva Gudumac.