Fermierii vor procura motorina la o reducere de 10-12%

Grație înțelegerii dintre Igor Dodon și Vladimir Putin, agricultorii moldoveni, care au avut de suferit din cauza secetei, vor cumpăra motorină cu o reducere de 10-12%.

Președintele țării a avut o întrevedere de lucru cu Feyruz Isayev, directorul Companiei „Lukoil-Moldova”, în cadrul căreia a discutat despre mecanismul de distribuție a ajutoarelor umanitare producătorilor agricoli.

În baza unor liste întocmite în avans, gospodăriile agricole vor beneficia de asistență financiară proporțional cu volumul recoltei pierdute. Cu acești bani ei vor putea achiziționa motorină cu o reducere semnificativă de 10-12%. Acest mecanism va începe să funcționeze în cel mai scurt timp, deoarece unii fermieri încep deja semănatul culturilor de toamnă, și va dura până la 1 mai 2021”, a anunțat președintele.

Amintim că Igor Dodon a avut o teleconferință cu Vladimir Putin în cadrul căreia președintele rus a anunțat că autoritățile de la Moscova vor acorda un ajutor de 500 mln de ruble pentru fermierii din Moldova, care au avut de suferit din cauza secetei. Banii sunt prevăzuți pentru motorină.