Președintele țării, la Bălți: Scopul nostru este de a crea cele mai bune condiții de activitate pentru mediul de afaceri

Președintele țării, Igor Dodon, a mers într-o vizită de lucru în orașul Bălți și raionul Fălești.

La Bălți, șeful statului a avut o întrevedere cu conducătorii întreprinderilor mari și mijlocii, cu care a discutat deschis despre problemele cu care se confruntă, în special în condițiile pandemiei și a secetei. Președintele a amintit despre măsurile pentru susținerea mediului de afaceri, promovate de Guvern, printre care moratoriu asupra activității financiare a agenților economici din domeniul agriculturii, restituirea impozitelor achitate pentru salarii, subvenționarea dobânzilor la creditele accesate.

Președintele a remarcat că autoritățile vor continua să acorde sprijinul posibil agenților economici.

Scopul nostru este de a crea cele mai bune condiții de activitate pentru mediul de afaceri, astfel încât Moldova să devină țara în care vrem să muncim și să trăim cu toții”, a declarat șeful statului.