Apartamente la cheie pentru 32 de familii din Cahul

32 de familii de bugetari și nevoiașe din orașul Cahul vor primi apartamente noi, la cheie. O comisie a consiliului raional a examinat lucrările de renovare a căminului fostului Colegiu pedagogic, finalizate de curând.

Imobilul a fost replanificat în bloc locativ cu patru etaje în cadrul programului de stat ”Construcția locuințelor sociale”, implementat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Până acum, cinci familii au depus cereri pentru a le fi repartizate locuințe în blocul renovat, transmite NTV Moldova.

Potrivit condițiilor stabilite de autorități, apartamentele vor fi date în chirie pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii contractului. Plata pentru un metru pătrat variază între șase şi nouă lei. Blocul are 32 de apartamente, inclusiv șase cu trei camere, 10 – cu două și 16 – cu o cameră.