Ion Ceban insistă pe debranșarea agenților economici, care s-ar face vinovați de mirosul urât

Primarul general insistă ca agenții economici, care nu se conformează, să fie debranșați. Declarația a fost făcută în contextul mirosului urât ce apare uneori, noaptea, în capitală.

Potrivit responsabililor de la întreprinderea municipală, o echipă monitorizează în fiecare zi câte 5-7 agenți economici. Cei care depășesc normele, primesc prescripții, iar dacă nu vor înlătura problemele, vor fi debranșați. Mai mult, 24/24 sunt monitorizate deversările în Stația de Epurare și se fac măsurători.

Noi am depus maxim efort în acest an ca mirosul să nu existe. Toți agenții economici care nu se conformează să fie pedepsiți. Câteva zile nu a mirosit, iar azi noapte au fost unele semnale”, a adăugat Ion Ceban.

Amintim că probele luate indicau depășirea normelor de 2000 de ori, ceea ce era inadmisibil. Ceban spune că a solicitat asistența autorităților publice centrale, pentru că municipalitatea nu are un laborator acreditat, ca să vadă ce se elimină și în atmosferă. „Sunt procese de producere, pe care vrem să le înțelegem. Au rămas singurele suspiciuni a deversărilor în bazinele acvatice. Din probele pe care le-am luat, avem neregularități”, a conchis edilul.