Situația privind utilizarea autorizațiilor pentru transportul de mărfuri în Federația Rusă, DEBLOCATĂ

Partea rusă și-a exprimat acordul ca transportatorii moldoveni să utilizeze înainte de termenul stabilit cota de autorizații, care urma să fie eliberată din 1 octombrie 2020. Despre aceasta ministerul Economiei a anunțat printr-un comunicat de presă. 

Astfel, transportatorii moldoveni vor putea utiliza din luna septembrie acele 4000 de autorizații planificate pentru trimestrul IV a anului 2020. Potrivit înțelegerilor moldo-ruse, în anul curent Republica Moldova urmează să utilizeze 16000 de autorizații, 8000 în primul semestru și câte 4000 pentru ultimele două trimestre. Însă la sfârșitul lunii mai, cota de 8000 de autorizații în transportul de mărfuri acordată de Federația Rusă pentru prima jumătate a anului curent era epuizată, astfel transportatorii riscau să nu mai poată livra mărfurile pe piața rusă.

Precizăm că în cadrul vizitei sale la Moscova, care a avut loc la începutul lunii august, președintele țării Igor Dodon a discutat cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale, despre problema legată de acordarea autorizațiilor pentru transportatorii din țara noastră. Atunci s-a menționat că organele de resort au primit indicația de a soluționa această problemă.  

Cota de autorizații pentru transportul internațional de mărfuri în Federația Rusă este negociată anual. În ultimul an, autoritățile de la Moscova au majorat numărul de autorizații de la 15000 până la 16000.