Aleea de pe bd. Grigore Vieru intră în reparație

Lucrările de renovare a aleii de pe bulevardul Grigore Vieru vor începe într-o săptămână. Împreună cu viceprimarul Victor Chironda, edilul capitalei, Ion Ceban, a mers la fața locului pentru a definitiva ultimele detalii cu privire la reabilitarea zonei verzi.

Potrivit lui Ceban, deja se lucrează la instalarea a 100 de becuri noi de tip LED şi vopsirea stâlpilor de pe bulevard, iar în câteva zile vor începe lucrările pe alee.

Astfel, vor fi amenajate piste pentru biciclişti pe ambele sensuri, separate de zona pietonală. La fel, în zona verde va fi instalat un sistem de iluminat decorativ, sistem de irigare şi mobilier urban.

„Deoarece asfaltul de-a lungul aleii este într-o stare bună, Î. M. Regia „Exdrupo”, va interveni doar în zonele unde sunt tasări, va schimba şi bordurile de la intersecţii ce sunt deteriorate sau lipsesc, şi va amenaja pante pentru persoanele cu mobilitate redusă. Totodată, trecerile pietonale vor fi înălţate, pentru ca maşinile să încetinească, iar pietonii să se simtă în siguranţă când traversează strada. În zonă vor fi amenajate şi marcate şi locurile de parcare deja existente”, a subliniat Ceban. 

Primarul a punctat că aleea de pe bd. Gr. Vieru este o zonă frumoasă din oraş, “dar vrem să fie şi amenajată, pentru ca oamenii care se plimbă pe acolo să fie satisfăcuţi de spaţiul de recreere”.

Cu ajutorul mai multor agenţi economici va fi restabilit şi Memorialul victimelor ghetto-ului din Chişinău.