VIDEO | Inaugurarea sensului giratoriu la intrare în Oxentea, construit la solicitarea localnicilor

Igor Dodon a participat la slujba de sfințire a unei Cruci și inaugurarea unui sens giratoriu de la intrarea în satul Oxentea, raionul Dubăsari, realizate cu sprijinul președintelui și contribuția unor localnici.

Sensul giratoriu de la intrarea în sat a fost construit în urma numeroaselor solicitări venite atât din partea localnicilor, cât și a transportatorilor care circulă zilnic pe acest traseu. Lucrările de construcție a sensului giratoriu au început în această vară. A fost reabilitată partea carosabilă cu aplicarea stratului de uzură pe o suprafață de circa 300 m.p., au fost montate indicatoare rutiere, precum și aplicat marcajul rutier. Am felicitat localnicii cu ocazia acestor evenimente și le-am mulțumit celor care au contribuit la realizarea lor”, a menționat președintele.

Șeful statului a reiterat că va continua să întreprindă acțiuni concrete pentru a îmbunătăți infrastructura în toate satele din Republica Moldova