Lucrări încheiate în peste 40% din localitățile incluse în programul „Drumuri bune pentru toți”

În peste 40 la sută din localitățile incluse în programul ”Drumuri bune pentru toți” au fost încheiate lucrările de reparație. În restul satelor și orașelor lucrările de renovare a traseelor sunt în toi. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu după ședința de luni de la Președinție.

Potrivit premierului, paralel continuă lucrările de construcție a drumurilor regionale și naționale. S-a avansat și pe proiectele cu finanțare externă.

„Toate proiectele pe care ni le-am planificat în acest an se implementează și sunt acum la apogeu”, a declarat Chicu.

Amintim, proiectul ”Drumuri bune pentru toți” a fost lansat la inițiativa președintelui Igor Dodon. În cadrul acestui program național urmează să fie renovate drumurile din peste o mie de localități din țară. În acest an, pentru reparația drumurilor din bugetul de stat au fost alocate în jur de 6 miliarde de lei.