A început cea dea II-a etapă de reabilitare a trotuarelor de pe bd. Moscova

Actualmente, 5 echipe de muncitori lucrează pe ambele părți a străzii în perimetrul A. Russo – M. Basarab.

„Astfel, sunt schimbate bordurile, decapat asfaltul și pavajul vechi, iar în schimb s-a aplicat pavajl nou. Pavelele vechi sunt sortate, aranjate pe paleţi şi transportate la şcolile sau grădiniţele din sectoare, pentru a fi reutilizate. Între timp, lucrările de reparație a subteranei din str. Aleco Russo 2/1 este gata în proporţie de 75 %.  Astfel, la trei intrări din cele patru a fost deja turnată fundaţia de beton şi aplicate plăcile de granit, ce au fost şlefuite. În următoarele zile vor fi construite de la zero şi treptele la cea dea patra intrare rămasă nereparată”, a subliniat primarul general.

Edilul spune că totodată, iluminatul în trecerea subterană a fost restabilit sută la sută, acolo fiind instalate becuri de tip LED.

„Voi monitoriza şi în continuare şantierele din capitală, pentru a mă asigura că lucrările sunt executate calitativ şi în termen”, a mai adăugat Ceban.

Urmează să fie şlefuiţi pereţii şi podelele şi să fie schimbate grilajele pentru scurgerile apelor pluviale. 

La fel, pe ambele părţi ale subteranei vor fi amenajate rampe de acces.