Peste 100 mln lei au fost alocate, suplimentar, pentru salariile profesorilor

news.ro

Guvernul a majorat alocațiile din bugetul de stat pentru achitarea salariilor personalului didactic. Potrivit rectificărilor la bugetul de stat, Executivul a suplinit cu 105 milioane de lei cheltuielile necesare achitării salariilor personalului didactic în legătură cu volumul suplimentar de muncă legat de organizarea activității în anul de studii 2020-2021.

Cabinetul de Miniștri a majorat cu 93,4 milioane de lei și alocațiile pentru achitarea sporului specific personalului medical, începând cu 1 septembrie 2020.

De asemenea, au fost suplinite cu 408 milioane de lei și transferurile către alte bugete: bugetul asigurărilor sociale de stat – cu 232,7 milioane de lei, fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală – cu 100 de milioane de lei și bugetele locale – cu 75,6 milioane de lei, în special pentru asigurarea implementării prevederilor privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Conform rectificărilor la buget, veniturile vor constitui 37,2 miliarde de lei, cheltuielile – 53,2 miliarde de lei, iar deficitul bugetar – aproape 16 miliarde de lei.

Proiectul de rectificare a bugetului de stat va fi trimis spre aprobare în Parlament.