Chicu: Fără careuri solemne la 1 septembrie

today.md

Guvernul va aloca suplimentar 136 de milioane de lei pentru organizarea noului an de învățământ. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu în cadrul unei conferințe de presă. Șeful cabinetului de miniștri a explicat că banii sunt prevăzuți pentru a crea condiții favorabile de studii pe timp de pandemie, dar și pentru salariile profesorilor.

„Va trebui pentru lunile următoare să alocăm 31 de milioane de lei pentru dezinfectanți și alte echipamente de protecție și 105 milioane lei pentru cheltuieli de personal pentru orele suplimentare, pentru că procesul educațional va fi așa, încât profesorii vor avea ore în plus”, a declarat Ion Chicu.

Totodată, premierul a precizat că deși Comisia Națională pentru Sănătate Publică a permis reînceperea anului de studii din 1 septembrie, fiecare instituție va decide împarte dacă este pregătită și poată să primească elevii la ore.

„De asemenea, s-a decis că procesul de studii în cadrul universităților va fi reluat treptat, probabil nu de la 1 septembrie”, a mai spus Chicu.

Șeful executivului a precizat că în acest an, la 1 septembrie, nu vor fi organizate careuri solemne.