Andronachi și Nichiforciuc, excluși din PDM: Nu poți pleca de acolo de unde nu ești

Biroul Executiv al PDM a decis excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat.

Potrivit unui comunicat, Biroul Executiv al Partidului Democrat și Fracțiunea PDM s-au întrunit astăzi într-o ședință comună, la care au examinat comportamentul lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc. Participanții la ședință au constatat că cei doi demult nu mai iau parte la ședințele fracțiunii PDM în Parlament și nici la acțiunile Partidului Democrat.

Așadar, cei doi demult nu mai sunt parte a echipei PDM: Nu poți pleca de acolo de unde nu ești. Reieșind din situația creată, în conformitate cu art. 66, pct. 6, lit. s) al statutului formațiunii politice, Biroul Executiv a decis, cu unanimitate de voturi, excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Niciforciuc din Partidul Democrat, iar fracțiunea a decis excluderea lui Eugeniu Niciforciuc din fracțiunea PDM. Partidul Democrat și-a ales calea sa și face alt tip de politică, care probabil nu este pe placul unora”, se menționează în comunicatul formațiunii.