Producătorii agricoli vor beneficia de câte 1080 de lei pentru fiecare hectar de teren afectat de secetă

Producătorii agricoli, afectați de seceta din ultimele luni, ar putea beneficia de reeșalonarea pentru 12 luni a creditelor tehnice perfectate. Este una din propunerile grupului de lucru privind identificarea soluțiilor pentru sprijinirea agricultorilor în condiții de secetă. Deputatul democrat Nicolae Ciubuc, șef al respectivului grup, a declarat că această inițiativă va fi examinată și, ulterior, implementată de Guvern.

„În urma unor discuții cu partenerii de dezvoltare care acordă credite tehnice am reușit să obținem reeșalonarea creditelor pentru 12 luni. Este vorba de o sumă de 120 de milioane de lei. Urmează ca Guvernul și Parlamentul să ia deciziile de rigoare”, a declarat Nicolae Ciubuc.

Acesta a mai spus că producătorii agricoli vor beneficia și de câte 1080 de lei pentru fiecare hectar de teren afectat de secetă. De asemenea, Fondul de susținere a agricultorilor va fi majorat cu 200 de milioane de lei.

A început deja procesul de colectare a actelor pentru obținerea compensațiilor. Totodată, am propus majorarea cu 200 de milioane a fondului de susținere a agricultorilor”, a mai spus Ciubuc.

La rândul său, deputatul PSRM Radu Mudreac, președinte al Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului, regretă că fostul Guvern al Maiei Sandu a fost preocupat mai puțin de soarta țăranilor afectați de calamități.

„În anul 2019 au avut loc calamități naturale atât în nord, cât și în sud și atunci PSRM a venit cu diferite inițiative, însă atunci agricultorii care și-au pierdut roada nu au primit niciun ban. Acum, cineva încearcă să spună, de la tribuna Parlamentului, ca 200 de milioane de lei pentru susținerea fermierilor sunt puține”, a declarat Radu Mudreac.

Amintim că deputații PDM, PSRM, PPDA și PAS au decis crearea a două grupuri de lucru, unul privind identificarea soluțiilor pentru sprijinirea agricultorilor în condiții de secetă, condus de democratul Nicolae Ciubuc, și altul privind gestionarea situației legată de pandemia de COVID-19, dirijat de deputatul PDM Monica Babuc. În opinia fracțiunii parlamentare a PSRM, soluțiile și propunerile venite din partea partidelor nu trebuie să fie populiste, ci să rezulte din resursele financiare pe care le poate identifica Guvernul.