Ion Ceban, despre proiectul parcărilor cu plată

Pentru implementarea parcărilor cu plată în capitală sunt consultați cei mai buni specialiști. Despre aceasta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că grupul de lucru, care a fost constituit în acest sens, urmează miercuri să aibă o ședință cu experți din Cehia. 

Astfel, urmează să se discute despre concept, care sunt planificări, strategiile, cu se va lucra administrativ, iar în baza acestor recomandări, experții din cadrul Primăriei Chișinău vor implementa conceptul în sine, ce va fi prezentat în CMC. 

“Oamenii trebuie să înțeleagă, că aceste lucruri nu poate să se întâmple într-o zi sau peste noapte. Aici trebuie verificate toate actele, pentru ca să nu ne acuze cineva de corupție și că totul se face de mântuială”, a declarat edilul.

Până la finele anului municipalitatea își propune să aibă adoptată strategia, să aibă costurile, direcționarea financiară, crearea fondului de bani și cum va fi asigurată respectarea regulilor. 

Ceban afirmă că sunt procese, care la prima vedere par simple, dar din acest motiv este nevoie de acest studiu de fezabilitate. Mai mult, direcția transport are în lucru reevaluarea acestor documente ce trebuie de aduse la situația reală de astăzi. Astfel, trebuie identificate locurile de parcare, după care se va amenaja schema de circulație rutieră, va fi aplicat marcajul și amplasate indicatoarele necesare.