Reacția APP la măsura provizorie a Institutului de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm, în cazul concesionării Aeroportului

today.md

Decizia Institutului de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm din 2 august 2020, în cazul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău, reprezintă o măsură provizorie emisă de un singur arbitru, până la începerea examinării cauzei în arbitraj. Este reacția Agenției Proprietății Publice la informațiile tirajate în presa controlată de oligarhul Ilan Șor, despre un pretins eșec al statului, în instanță, în cazul AVIA INVEST.

Într-un comunicat de presă al APP se mai spune că măsura respectivă “este în acord cu termenul de 180 de zile prevăzut la art. 24 din contractul de concesiune, pentru executarea notificării de rezoluțiune și restituirea tuturor activelor ce au făcut obiectul concesiunii și îmbunătățirile care nu pot fi separate de acesta”.

Agenția Proprietății Publică reamintește, de asemenea, că AVIA INVEST nu și-a îndeplinit obligațiile contractului de concesiune a Aeroportului Chișinău, fapt pentru care înțelegerea a fost reziliată.

„În perioada de rezoluție, de 60 de zile de la data recepționării notificării preliminare, acordată prin contract, SRL „AVIA INVEST” nu a executat obligațiile contractuale, încălcînd grav prevederile contractului de concesiune încheiat la 30 august 2013.

Drept urmare, pentru neexecutarea obligațiunilor contractuale, la data de 8 iulie 2020, Agenția Proprietății Publice a rezoluționat contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a terenului aferent nr. 4/03, încheiat cu SRL „AVIA INVEST” iar drept efect a solicitat de la SRL „AVIA INVEST” restituirea bunurilor Aeroportului Internațional Chișinău”, se mai spune în comunicatul APP.

Agenția Proprietății Publice mai declară că va acorda întreg suportul pentru asigurarea reprezentării eficiente și apărarea drepturilor și intereselor statului în cauza Komaksavia Airport Invest LTD împotriva Republicii Moldova.