Șeful statului a felicitat cetățenii Republicii Moldova cu Ziua Constituției

Igor Dodon a felicitat cetățenii Republicii Moldova cu prilejul sărbătorii naționale Ziua Constituției. În mesajul președintelui se spune că „a onora Constituția țării înseamnă a fi patriot. Patriotismul și responsabilitatea civică încep cu familia, cu grija pentru cei dragi, pentru rude și prieteni, pentru conaționali, pentru baștină, pentru țara ta. Este foarte important să cultivăm această înțelegere și atitudine la generația tânără. Iar realizând acest obiectiv, vom putea avea încredere în viitor, vom putea dezvolta constant Republica Moldova, economia ei națională, implementând proiecte necesare de dezvoltare socială și asigurând cetățenilor un trai decent bazat pe respectarea drepturilor omului”.

Totodată, președintele a venit cu un mesaj de mulțumire autorilor Legii Supreme.

„Este rodul muncii unor personalități marcante ale neamului nostru. În acest context festiv, în numele întregului popor, exprim sentimente de prețuire și gratitudine celor care au redactat, dezbătut și votat Legea fundamentală ca simbol și atribut principal al statalității, suveranității și independenței – punct de pornire și de referință pentru cadrul normativ național”, a declarat Igor Dodon.

Președintele a menționat și faptul că textul Constituției este rigid, dar reflectă evoluțiile social-politice și vrerile cetățenilor liberi, fiind în consonanță cu valorile fundamentale ale unei societăți democratice și deschise.

„Indiscutabil, unele articole ale Constituției trebuie redactate și concretizate. În viziunea mea e necesar de revizuit și omis art.142, p.1 al Constituției, care prevede posibilitatea lichidării statului prin procedura referendumului”, se mai arată în mesaj.

Constituția Republicii Moldova a fost adoptată în data de 29 iulie 1994.