Chicu: Noul acord cu FMI este un program fără precedent, foarte ambițios de reforme, iar componenta financiară este pe măsură

Noul program cu Fondul Monetar Internațional (FMI) prevede accesarea de către Republica Moldova a unui credit de 558 de milioane de dolari. Premierul Ion Chicu susține că este o sumă de trei ori mai mare decât a avut-o Guvernul în programul precedent de patru ani.

Potrivit premierului, FMI a venit cu această sumă, evaluând cât de ambițioase sunt reformele incluse în acest program. În programul pe trei ani se menționează despre reformarea guvernanței bugetar-fiscale, financiare, lupta cu corupția, reforme structurale în economie, reformarea sistemului statistic.

Este un program fără precedent, foarte ambițios de reforme, iar componenta financiară care și ea este importantă este pe măsură”, a declarat premierul.

Șeful Executivului a anunțat că aprobarea înțelegerii depinde și de implementarea de către autoritățile de la Chișinău a mai multor condiții prealabile, inclusiv în privința independenței Băncii Naționale, supravegherii sectorului financiar și transparenței fiscale.

În context, Chicu s-a adresat către forțele politice din țară să privească acest memorandum nu prin prisma intereselor de partid, ci a interesului național.

Dacă unele partide vor privi lucrurile prin prisma intereselor de partid mare succese în implementarea acestui program nu va fi. Fac un apel din numele colegilor de la Guvern, BNM și altor structuri politice responsabile să acorde suportul pentru implementarea acestui program foarte ambițios de reforme. Sper că forțele politice se vor axa pe interesele țării și vor susține Guvernul și BNM în implementarea acestor acțiuni preliminare”, a spus Chicu.

Premierul a precizat că cei circa 560 de milioane de dolari sunt necesari pentru țara noastră inclusiv pentru recuperarea în perioada post-pandemică.

Noul Program cu FMI urmează să fie aprobat de Consiliul de directori al Fondul Monetar Internațional.