Chicu: R. Moldova are potențial de producere a semințelor

Guvernul Republicii Moldova își propune să restabilească ramura de producere a semințelor în Republica Moldova, care are un potențial economic mare. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu, aflat în vizită la Institutul de Cercetări a Culturilor de Câmp “Selecția” din Bălți.

Venim cu un program de restabilire a acestui sistem de producere a semințelor în Republica Moldova, există potențial de restabilire, iar acesta potențial, care există la institut îmi insuflă încrederea că vom reuși, și chiar în termeni nu foarte extinși”, a declarat Ion Chicu.

Premierul a mai spus că Republica Moldova are potențial de producere a semințelor, iar acesta nu trebuie pierdut.

Avem un patrimoniu, pe care dacă îl pierdem, nu o să ne ierte nici a noua generație de moldoveni. Aici sunt investiții intelectuale de zeci de ani și aici am văzut potențialul țării de a restabili producerea de semințe de mai multe culturi – și grâu, și porumb și floarea soarelui”, a conchis șeful Guvernului.