Șase proiecte de renovare – în derulare la Băcioi | FOTO

Proiectele în derulare în comuna Băcioi au fost inspectate de primarul general Ion Ceban. Astfel, edilul a vizitat grădinițele, drumul de intrare în localitate, dar și școala primară.

Ceban afirmă că lucrările sunt realizate conform proiectului, iar sursele de finanțare oferite de primărie sunt justificate.

„Am inspectat lucrările de reparație a două grădinițe, una cu o capacitate de 200 și alta de 65 de copii. În ansamblu, acolo sunt efectuate lucrări de schimbare a acoperișului, amenajare a pavilioanelor, reparație a grupelor, blocului alimentar, dar și a fațadelor.

Lucrări de reparație capitală se desfășoară și la Școala primară Nr. 101. Acolo este schimbat acoperișul, reparată fațada și amenajate sălile de clasă. Necesitatea locurilor în instituțiile de educație timpurie și în școli este una stringentă în comuna Băcioi, de aceea prioritar, pentru noi rămâne redirecționarea surselor financiare, pentru crearea condițiilor bune în instituțiile de învățământ”, a declarat primarul.

Cât ține de drumul de acces, este reparat un tronson de 1,8 km, iar în următoarele zile vor fi amplasate marcajul.

În total, în acest an, pentru proiectele în derulare din comuna Băcioi, din bugetul municipiului Chişinău au fost alocaţi circa 8 milioane lei.

Amintim că pentru toate suburbiile capitalei au fost redirecționați în anul 2020 în jur de 100 milioane lei.