Transportul public în acest weekend, în Chișinău, nu va fi sistat

Transportul public în acest weekend va circula în regim normal, fără a fi sistat. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban.

Edilul a solicitat ca personalul care activează pe rute să fie mai responsabil.

Astfel, angajații să fie echipați corespunzător, taxatorii trebuie să se asigure că pasagerii, care urcă în troleibuze și autobuze, poartă mască de protecție.

„În interiorul unităților de transport public să existe suficiente recipiente cu dezinfectant pe bază de alcool, iar pasagerii să aibă acces la ele, pentru dezinfectarea mâinilor. Să fie făcută regulat termometria angajaților și să aibă loc dezinfectarea unităților de transport.

Încet, încet, încercăm să revenim la un mod de viaţă normal, doar că este prea devreme să ne relaxăm”, spune Ion Ceban.

Primarul mai afirmă că măsurile de protecţie şi prevenire a infectării cu Covid – 19 rămân în vigoare. În acest sens, Ceban a îndemnat cetățenii să susțină acțiunile municipalității și să respecte recomandările.