Un student l-a denunțat la CNA pe un lector că i-a cerut mită. Profesorul, cercetat penal

cna.md

Un lector universitar a întrat în vizorul CNA și al procurorilor anticorupție, după ce a fost denunțat de un student care s-a plans că profesorul i-ar fi cerut mită. Potrivit acestuia, lectorul Catedrei militare a unei universități din capitală i-ar fi cerut 1500 de lei pentru a-i elibera livretul militar, fără ca să frecventeze orele și alți 600 de lei pentru a influența medicii să-i elibereze certificatele corespunzatoare pentru încadrarea la Caterda Militară.

Ambele sume de bani au fost transmise sub controlul ofițerilor Direcției generale teritoriale Nord a CNA, iar pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență si corupere pasivă. Lectorul a fost constatat în flagrant, iar acum este cercetat în stare de libertate.

Ofițerii CNA desfășoară acțiuni de urmarire și de investigare pentru stabilirea întregului cerc de suspecți și potențială implicare a altor funcționari în prezenta cauză.