Partidul Șor își face propriile interese la Orhei | DOC

Centrul de Sănătate Publică din Orhei, dar și Inspectoratul de Poliție îi cer președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, să convoace de urgență Comisia teritorială Extraordinară de sănătate publică. Autoritățile își motivează decizia prin faptul că în raion crește numărul de cazuri noi de COVID-19.

La adresa redacției Breakingnews.md au fost expediate scrisorile celor două instituții, adresate lui Dinu Țurcanu. Din documente aflăm că în urma deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de sănătate Publică (CNESP) din 27 iunie, comisiile teritoriale trebuie să-și revizuiască dispozițiile adoptate anterior și să le aducă în concordanță cu ultima decizie a CNESP. Medicii de la Orhei, dar și poliția i-au cerut președintelui raionului ca ședința să aibă loc astăzi, în data de 1 iulie, la ora 15:00.

Sursa citată amintește că CNESP la data de 27 iunie a decis că “se interzice activitatea zonelor de agrement incluse în codul CAEM 93.21 – Bâlciuri și parcuri de distracții”. Pe de altă parte, încălcând legea, parcul “OrheiLand” își continuă activitatea.

Precizăm că în doar o săptămână, numărul de infectări cu COVID-19 în Orhei a crescut, plasând raionul de pe locul 13 pe locul 8 după numărul de contaminări în republică. În luna iunie, s-a atestat o creștere de 3,5 ori a cazurilor de infectări – 288, față de luna mai, când au fost înregistrate 83 cazuri. Potrivit datelor oficiale, infecția are o răspândirea largă și a cuprins tot raionul.

Situația este alarmantă și la capitolul copiilor contaminați cu coronavirus. În Orhei sunt înregistrate 20 de cazuri de infectare printre copii. Potrivit anchetei epidemiologice, la Orhei, predomină afectarea persoanelor cu vârsta de peste 50 ani ce constituie 55% din totalul cazurilor. Concomitent, cazurile sunt diagnosticate printre persoane angajate în câmpul muncii, precum și pensionari, lucrători ai sferei medicale.

tauber politia orheiland

Surse din conducerea raionului Orhei, care au cerut să le fie păstrat anonimatul, susțin că autoritățile locale din Orhei sunt subordonate Partidului Șor. Formațiunea condusă de oligarhul fugar refuză să respecte legea și să se conformeze, sistând activitatea proiectului „OrheiLand” din simplu interes politic al oligarhului Ilan Șor. Sursele noastre mai spun că pentru Șor contează să-și întoarcă investiția de milioane în acest parc de distracție prin imagine politică, iar de statistica îngrijorătoare ce ține de răspândirea coronavirusului mai puțin îi pasă. Dimpotrivă, Partidul Șor acuză guvernarea de faptul că este în creștere statistica de COVID-19 pe țară, inclusiv la Orhei.