FOTO | Mai multe persoane protestează în fața clinicii lui Ștefan Gațcan

Mai multe persoane, inclusiv mai mulți deputați PSRM, protestează în aceste clipe în fața clinicii private a deputatului Ștefan Gațcan, care a părăsit azi socialiștii în favoarea partidului Pro Moldova.

Socialiștii îl acuză de trădare pe Gațcan și îi cer să renunțe imediat la mandatul de deputat, obținut acum trei luni în circumscripția Hîncești.

Protestatarii poartă bannere cu diferite inscripții la adresa lui Gațcan, dar și cu acuzații că în spatele coruperii deputaților stă Mafia în persoana lui Plahotniuc și Șor.