Adela Răileanu, despre plecarea lui Gațcan: Politica și societatea trebuie să se curețe de cei în care există drojdia trădării | VIDEO

Deputatul PSRM, Adela Răileanu, a scris pe pagina sa de Facebook că trădarea lui Ștefan Gațcan este foarte gravă, dar nu mortală. În opiniai parlamentarului, “politica în particular și societatea în general trebuie să se curețe de cei în care există drojdia trădării”.

„Despre sufletul și esența unui om poți să-ți dai seama în situații de criză. În situații de criză un om obișnuit poate deveni erou, iar un om despre care se credea că este un caracter puternic se poate manifesta ca un laș. Trădarea lui Gațcan este cu atât mai gravă, cu cât s-a produs într-o situație atât de dificilă pentru țară. Felul în care a trădat este aidoma evadării pompierului de la locul incendiului. Gestul lui îl ridică la rangul de Iuda al politicii moldovenești și îi face numele sinonim cu cel al celebrului trădător – putea fi Hippocrates, dar l-a preferat pe Brutus, de dragul arginților lui Candu, Șor și Plahotniuc. Trădarea lui gațcan e foarte gravă, dar nu mortală. Politica în particular și societatea în general trebuie să se curețe de cei în care există drojdia trădării. Acesta este ingredientul principal al oricărei mârlănii și chiar crime – drojdia trădării. Din ea e făcut la propriu acest gațcan. Să ne curățim deci de Iuda!”, a scris Răileanu.